main logo
4834

Pensie de 22.000 de lei. O magistrată de la CSJ a câștigat în judecată

Magistrata Curții Supreme de Justiție, Luiza Gafton, va ridica lunar o pensie pentru vechime în muncă de peste 22.000 de lei, pe lângă salariul de funcție pe care îl are în prezent în marime de 28.486 lei.

Pensie de 22.000 de lei. O magistrată de la CSJ a câștigat în judecatăFoto: tv8.md

Aceasta și-a făcut dreptate în instanța de judecată după ce Casa Națională de Asigurări Sociale (CNAS) a refuzat să-i facă recalcul la pensie, transmite Știri.md cu referire la tv8.md

Curtea Supremă de Justiție a emis pe 29 mai curent o decizie care stabilește că judecătoarea are dreptul să primească pensia calculată în baza salariului său actual de peste 28 de mii de lei. Până acum, aceasta ridica lunar o pensie mult mai mică, ce a fost calculată în anul 2013 din salariul pe care îl primea ca judecător în primă instanță.

În cadrul procesului de judecată, Luiza Gafton a cerut ca pensia să-i fie recalculată începând cu 9 iunie 2017, după ce a fost numită de Parlament în funcția de judecător al CSJ până la atingerea plafonului de vârstă de 65 de ani. Aceasta are un stagiu de muncă de peste 27 de ani, activând anterior la Judecătoria Botanica, fiind chiar și președinte al instanței, apoi vicepreședinte al Judecătoriei Chișinău.

CNAS refuzase să mărească pensia Luizei Gafton, motivând că „dreptul la recalcularea pensiei este rezervat doar judecătorilor demisionați și judecătorilor eliberați din funcție în legătură cu atingerea plafonului de vârstă”. Prin decizia CSJ din 29 mai, argumentul CNAS-ului a fost considerat neîntemeiat.

Potrivit legislației, judecătorul care a atins vârsta de 50 de ani şi are o vechime în muncă de cel puțin 20 de ani, are dreptul la pensie pentru vechime în muncă în proporție de 55% din salariul mediu lunar, iar pentru fiecare an complet de muncă peste vechimea de 20 de ani – încă 3%, dar în total nu mai mult de 80% din salariu.

În declarația de avere pentru anul 2018, Luiza Gafton a indicat venituri de 124.800 lei din pensie.

Luiza Gafton a făcut parte din completul de judecată ce a declarat inadmisibil recursul lui Andrei Năstase depus împotriva deciziei Curții de Apel privind invalidarea alegerilor locale din Chișinău.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării