Penitenciarele, verificate de Comitetul pentru Prevenirea Torturii
O delegație a Comitetului European pentru Prevenirea Torturii și a Pedepselor sau Tratamentelor Inumane ori Degradante (CPT) a efectuat o vizită inopinată de monitorizare în Republica Moldova, în cadrul căreia a constatat că unele celule din penitenciare rămân supraaglomerate, iar în altele grupurile sanitare necesită reparații.

De asemenea, autoritățile au fost îndemnate să intensifice eforturile de reducere a ierarhiei informale și a subculturii criminale din sistemul penitenciar, transmite Știri.md cu referire la IPN.
Timp de zece zile, delegația CPT a vizitat Penitenciarul nr. 6 din Soroca, Penitenciarul nr. 2 din Lipcani și Penitenciarul nr. 15 din Cricova. Pe parcursul vizitelor, membrii delegației au purtat discuții cu deținuții, personalul și conducerea instituțiilor de detenție.
CPT a salutat aplicarea noilor norme minime de hrană, inclusiv pentru persoane cu probleme de sănătate, deținutele gravide și mamele care alăptează. De asemenea, au fost apreciate reglementările recente privind examinarea medicală a deținuților grav bolnavi, în contextul posibilității de eliberare din detenție sau de înlocuire ori revocare a arestului preventiv.
Ministra justiției, Veronica Mihailov-Moraru, a declarat că sistemul penitenciar se află printre prioritățile mandatului său. Au fost deja adoptate modificări legislative importante și a fost accelerat procesul de construcție a noului penitenciar din Chișinău. Ministra a mai spus că vor fi întreprinse acțiuni pentru remedierea problemelor semnalate de CPT.
Comitetul European pentru Prevenirea Torturii funcționează în baza Convenției Europene pentru Prevenirea Torturii și a Pedepselor sau Tratamentelor Inumane ori Degradante, ratificată de Republica Moldova la 9 iulie 1997.