Pedeapsă mai aspră pentru tânărul ce a lovit mortal un copil lângă AIC
Tânărul în vârstă de 25 de ani, care în 2023 a accidentat mortal un copil de 10 ani, a fost condamnat la patru ani și șase luni de închisoare, cu executare în penitenciar de tip deschis, și anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.

De asemenea, în cadrul laturii civile, instanța a dispus încasarea sumei de 869.800 de lei cu titlu de prejudiciu moral, în beneficiul succesoarei părții vătămate, transmite Știri.md.
Potrivit sentinței inițiale din 25 mai 2023, bărbatul a fost sancționat cu un an și șase luni de închisoare cu executare, iar o altă parte a pedepsei de încă un an și șase luni a fost suspendată condiționat pe o perioadă de probă de patru ani. La fel, cuantumul sumei încasate cu titlu de prejudiciu moral a fost mai mică - 600.000 de lei.
După recursul depus de procuror, la 9 aprilie 2024, Curtea de Apel a dispus rejudecarea cauzei în partea individualizării pedepsei și a cuantumului despăgubirilor.
Sentința nu este definitivă și poate fi atacată conform prevederilor legale.
Știri.md amintește că șoferul în vârstă de 22 de ani care a lovit un băiat, decedat la spital, este cercetat în libertate.
Menționăm că șoferul la volanul unui Lincoln a lovit minorul în timp ce traversa strada regulamentar.
Pe data de 27 decembrie a avut loc înmormântarea minorului. Vecinii și internauții s-au mobilizat, ajutând cu mijloace financiare familia copilului.