Pe vremuri era mai bine? Adevărul despre viața moldovenilor în URSS

Într-un material documentar, jurnalistul Nicolae Chicu analizează două dintre cele mai persistente mituri sovietice, frecvent exploatate în propaganda rusă: idealizarea trecutului și egalitatea socială promovată de URSS, transmite Știri.md.

„Rusia ne întinde capcane. De ce? Pentru că nu prinde la toată lumea propaganda dură cu „două popoare frățești” sau ingineria identitară despre „maldavanî”. Așa că strategia se rafinează constant – joacă finuț, apasă pe nostalgie și frici colective”, explică Chicu.

Jurnalistul subliniază că URSS se confrunta cu penurie cronică, iar de la începutul anilor ’70 devenise unul dintre cei mai mari importatori de grâu.

Astfel, în anii ’80, din import proveneau:

• fiecare al 10-lea kg de carne;
• fiecare al cincilea kg de grăsime animală;
• fiecare a cincea conservă.

„În timp ce regimul sovietic producea tancuri și rachete, nu reușea să asigure hrană și bunuri de bază. Cheltuielile militare din 1989 atingeau 77,3 miliarde de ruble, iar deficitul bugetar era de aproape 100 de miliarde. În același timp, 40 de milioane de oameni trăiau în sărăcie”, spune el.

RSSM era printre cele mai sărace republici. Mai exact, un muncitor moldovean câștiga, în 1988, cu 25% mai puțin decât un rus – 181,08 ruble față de 235 de ruble.

Exemple de prețuri în 1989 în RSSM:

• Pâine: 28 de copeici pentru un kg;
• Orez: 88 de copeici;
• Carne vită: două ruble pentru un kg;
• Lapte: 28 de copeici pentru un litru;
• Unt: 3,50 ruble pentru un kg;
• Zece ouă: 90 de copeici;
• Cafea, care era o raritate: 15 ruble.

Astfel, cu un salariu lunar, un moldovean din 1989 muncea trei zile și jumătate pentru un coș minim de produse alimentare. Astăzi, comparativ cu venitul mediu actual, care e 16.000 de lei, același coș poate fi achiziționat cu salariul pe o zi și jumătate.

Totuși, tehnologia de azi, telefoane, Internet, mașini de spălat, apă caldă la robinet, a schimbat radical standardul de viață, astfel că orice comparație directă, spune Chicu, e anacronică.

„Prețurile mici afișate nu reflectau realitatea – produsul nu era disponibil. Această lipsă generalizată a dus la apariția unui sistem paralel al relațiilor și favorurilor. O treime din venitul național al URSS circula prin economia neagră. În RSSM, 45% din locuințele rurale au fost construite în regim propriu, cu acces dificil la materiale precum ciment sau cărămidă – imposibil fără relații. Aparenta egalitate era contrazisă de privilegii pentru nomenclatură: acces la magazine speciale, funcții, apartamente”, mai explică Nicolae Chicu.

Jurnalistul a subliniat că inegalitatea în URSS avea și o componentă etnică. Mai exact, RSSM a fost supusă rusificării și unei colonizări instituționalizate, iar economia republicii era complet dependentă de Moscova și rețeaua industrială s-a prăbușit odată cu destrămarea URSS.

În anii ’60-’80, Moldova a trecut printr-o industrializare accelerată. În 1985 activau:

• 500+ întreprinderi industriale;
• 62 în industria grea;
• 109 în construcția de mașini.

„Totuși, agricultura și industria alimentară dominau, cu 60% din producția totală. Zona transnistreană, 17% din teritoriu, genera 40% din PIB – aici fusese concentrată industria grea, ca mijloc de control asupra Basarabiei. Orașele erau dominate de ruși și ucraineni, iar moldovenii accedeau mai greu la funcții tehnice. În 1964, doar 2,3% dintre directorii de uzine erau basarabeni. Accesul la reședință urbană era condiționat financiar: un permis putea costa până la 15.000 de ruble – cât un apartament”, precizează Chicu.

În perioada 1976-1980 s-au construit 7,4 milioane m2 de locuințe, dar redistribuirea lor dezavantaja populația locală. Totodată, explică jurnalistul, anual, zeci de mii de migranți din alte republici veneau în R. Moldova, în timp ce moldovenii erau trimiși la muncă în regiunile îndepărtate.

Astfel, industrializarea planificată nu a dus la autonomie, ci la dependență. RSSM livra produse agricole și primea în schimb energie, combustibil, metale – totul controlat de Moscova.

„Au construit și rușii orașe și uzine, dar nu a fost binefacere. Nostalgia e doar o jumătate de adevăr. Moldova nu și-a reluat capacitatea industrială din cauza embargourilor, șantajului energetic și crizelor politice provocate de Kremlin. Astăzi, Moldova își orientează economia spre tehnologii informaționale și piața europeană – UE atrage peste 60% din exporturi. Tranziția a fost grea, dar și în alte țări postsocialiste precum România, Polonia sau statele baltice, iar acestea au prosperat. Putinismul nu e soluția. Rusia a devenit o dictatură izolată și aflată în război, un model atractiv pentru populiștii de la Chișinău care promit „ordine în casă””, spune Chicu.

Jurnalistul precizează că, între timp, Kremlinul și-a activat deja mecanismele de influență:

• „Moldova Mare” și „spioni moldoveni” în Rusia;
• incitarea în autonomia găgăuză;
• activarea rețelelor religioase și politice controlate de Moscova;
• campanii false despre NATO, suveranitate și război.

Scopul, spune jurnalistul, este instituirea unui Guvern-marionetă sau o țară paralizată, iar instrumentele sunt: emoția, frica, nostalgia și incertitudinea.

„Singura ieșire: luciditatea, claritatea faptelor și curajul de a privi trecutul cu onestitate. Numai așa ne protejăm viitorul de iluzii periculoase”, conchide Nicolae Chicu.