Pe traseele din țară se formează ghețuș. Drumarii intervin în mai multe regiuni
Administrația Națională a Drumurilor (AND) avertizează că, în mai multe regiuni ale țării, se înregistrează precipitații sub formă de ninsori slabe, iar pe carosabil se formează ghețuș, ceea ce poate îngreuna circulația rutieră.
Foto: ANDDrumarii sunt în teren și intervin preventiv pentru combaterea lunecușului și asigurarea siguranței participanților la trafic, fiind desfășurate lucrări în localități precum Glodeni, Criuleni, Rezina, Briceni, Sănătăuca, Fălești și în alte zone ale țării, transmite Știri.md.
Totodată, în perioada 4–6 februarie, este în vigoare un Cod Galben de polei. Potrivit specialiștilor, temperaturile aerului în jur de 0°C, în combinație cu precipitațiile sub formă de ploaie sau ninsoare, vor favoriza formarea ghețușului pe drumuri.
Administrația Națională a Drumurilor reamintește necesitatea adaptării vitezei la condițiile de drum, păstrării unei distanțe corespunzătoare între vehicule și evitării manevrelor riscante, pentru reducerea riscului de accidente.
Pentru informații privind starea drumurilor sau pentru solicitarea intervenției echipelor de deszăpezire, cetățenii pot apela nonstop Serviciul Operativ al AND la numerele de telefon 078 337 744 și 060 477 117.
Rețeaua de drumuri naționale este monitorizată permanent, iar echipele de intervenție rămân mobilizate pentru menținerea siguranței și viabilității infrastructurii rutiere.