111
0
Pe strada principală a Capitalei vor apărea coșuri de gunoi
111
0

Şi după 3 ani de la reparatii, bulevardul Ştefan cel Mare din Chişinău nu are coşuri de gunoi. Cum este posibil într-o capitală cu pretenţii europene, nu-şi pot lămuri nici autorităţile locale.

Totuşi, în doar câteva zile, pe bulevard vor apărea primele coşuri de gunoi. Sunt 55 la număr şi au fost dăruite de un agent economic, transmite Știri.md cu referire la noi.md.

„Modernizată de curând după un proiect de renovare inspirat din practicile europene, strada Ştefan cel mare a rămas fără coşuri de gunoi. 

Unicele sunt cele de la staţii, care de multe ori sunt insuficiente pentru cantităţile mari de gunoi produse de locuitorii urbei. Mulţi dintre locuitorii Chişinăului sînt indignaţi şi dau vina pe autorităţi. 

Angajaţii primăriei spun că au făcut propuneri către Consiliul Municipal Chişinău pentru a cumpăra şi instala coşuri de gunoi. Mereu au fost refuzaţi. 

„Ni se motiva că este în elaborare un proiect de amenajrea integrală a bulevardului, de o parte şi pe alta. Ni se spunea nu vă grăbiţi să luaţi de un model că o să fie într-un complet, şi s-a tărăgănat ceva timp”, spune Ion Burdiumov, şeful Direcţiei Locativ-Comunale. Un agent economic cu simţ civic va dona 55 de coşuri de gunoi.

 Autorităţile trebuie doar să decidă unde le vor instala. „Câte o să ajungă, cred că la fiecare cartier câte vreo 3 o să punem”, spune Adrian Talmaci, primar interimar al Chişinăului. Lucrările de instalare ar trebuie să înceapă săptămâna viitoare.