main logo
882

Pavel Rusu: Scările din parcul Valea Morilor vor rezista sute de ani

Lucrările de reconstrucție a scărilor de granit din Parcul „Valea Morilor” s-au finisat, iar scara care are peste 200 de trepte va rezista sute de ani, promite pretorul sectorului Centru, Pavel Rusu.

Pavel Rusu: Scările din parcul Valea Morilor vor rezista sute de ani

Nu toţi chişinăuienii sunt mulţumiţi însă de rezultatele muncii, aceştia susţin că proiectul nu ar fi fost bine gândit de municipalitate, deoarece nu a fost construită și o rampă de acces, transmite Știri.md cu referire la Tvc.md.

Pe această familie am zărit-o de departe. Cu greu urca scările proaspăt renovate cu un cărucior în braţe. Soții spun că nu este de loc uşor să urci peste 200 de trepte cu un copil şi un căruţ în doi, unde mai pui că nu de fiecare dată reușesc să iasă la plimbare împreună, însă altă alegere nu au.

„Orice mamă care vine aici, în parc, are nevoie de o chestie de asta pe care poţi să te dai în jos, direct în parc. Este foarte obositor, vedeţi şi singură. Abia respir”.

Unii trecători sunt de părerea că lucrul s-a făcut de mântuială și nu a fost nici proiectat încât să satisfacă necesitățile tuturor.

„Ca de obicei. Nu s-au gândit la toate detaliile”.

„Ar trebui o rampă. Poate ar fi bine să fie ceva spaţiu înclinat cel puţin să se gândească la ceva care să meargă la toate cărucioarele. În plus, la persoanele care au dificultăţi de a se deplasa”.

Alţii speră că, totuşi, municipalitatea va face ajustări.

„Pe parcurs, neapărat vor fi schimbări şi va fi nevoie ca să fie făcute până la fine, pentru toţi cetăţenii”.

„Costă scump, 12 milioane costă, aşa am auzit. Da-ţi bani şi facem”.

De cealaltă parte, pretorul sectorului Centru, Pavel Rusu, a declarat că rampa nu a fost construită din motive tehnice, însă speră ca pe viitor să găsească soluţii pentru amenajarea ei.

„Unghiul de înclinare a scării de granit care coboară în parc este foarte mare. Ministerul Ecologiei nu ne-a permis, ne-a eliberat un aviz negativ referitor la construcţia acestei pante, ţinând cont de faptul că avem de defrişat circa 50 de arbori care sunt în patrimoniul de stat. 

Această scară va dura sute de ani, ţinând cont de faptul că au fost folosite materiale foarte performante”, a declarat pretorul sectorului Centru.

Treptele din parcul Valea Morilor au fost construite în anul 1950 şi nu au fost renovate niciodată.

Lucrările de reconstrucție au început în luna mai, anul trecut, iar totul a fost posibil cu ajutorul financiar al Primăriei București, care a oferit un grant în valoare de peste 900 de mii de euro.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării