point Logo
main logo
main logo
1174

Patru persoane, prinse cu lemn tăiat ilegal în zona de frontieră

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră (SPF) Ocnița, în cooperare cu angajații Frontex, au depistat un caz de transport ilegal de masă lemnoasă în zona de frontieră, pe direcția „s. Ocnița – Sokireanî”.

Patru persoane, prinse cu lemn tăiat ilegal în zona de frontierăColaj: Știri.md

În timpul unei misiuni de supraveghere, oamenii legii au oprit un automobil UAZ, fără numere de înmatriculare, în care se afla masă lemnoasă. În urma verificărilor, în interiorul vehiculului au fost depistați aproximativ doi metri steri de lemn din specia salcâm, fără acte de proveniență legală, transmite Știri.md.

La fața locului au fost legitimate patru persoane, iar polițiștii de frontieră au stabilit că trei dintre acestea nu dețineau acte de identitate. Persoanele implicate au fost documentate pentru tăiere neautorizată de arbori, iar trei dintre ele – și pentru încălcarea regimului zonei de frontieră, conform prevederilor Codului contravențional.

Totodată, șoferul urmează să fie sancționat și pentru conducerea unui mijloc de transport fără numere de înmatriculare. Materialele acumulate pe acest caz vor fi remise Inspectoratului de Poliție Ocnița pentru examinare conform legislației în vigoare.

Autovehiculul a fost ridicat pentru continuarea documentării cazului. Pentru stabilirea prejudiciului cauzat mediului, au fost solicitați și reprezentanții Inspecției pentru Protecția Mediului Ocnița, care urmează să întreprindă măsurile legale necesare.

Poliția de Frontieră reiterează importanța respectării legislației privind protecția fondului forestier și a regimului zonei de frontieră, îndemnând cetățenii la responsabilitate față de mediul înconjurător.

știri.md
Publicitatea ta poate fi aici