Pasha Parfeni critică Teleradio-Moldova: Administrația, neprofesionistă și coruptă
Interpretul Pasha Parfeni a anunțat că nu va participa la selecția națională pentru Eurovision 2026, motivând decizia prin lipsa de încredere în actuala administrație a Companiei Teleradio-Moldova, pe care o consideră neprofesionistă și coruptă.
Colaj: Știri.md„Am primit mai multe solicitări să mai încercăm. Dar eu vreau să fiu un pic mai critic: nu am de gând să particip la Eurovision cât timp administrația Teleradio-Moldova rămâne aceeași. Din punctul meu de vedere, administrația este super neprofesionistă și coruptă. Ei special au ucis Eurovisionul. Anul acesta vor încerca să revină. Dar cu așa administrare, marca Moldova 1 nu sună pozitiv”, a declarat Pasha Parfeni într-un interviu pentru Unimedia, transmite Știri.md.
Compania Teleradio-Moldova a anunțat recent deschiderea perioadei de înscriere pentru selectarea reprezentantului Republicii Moldova la Eurovision Song Contest 2026. Doritorii își pot depune dosarele în perioada 7 noiembrie – 7 decembrie 2025.
În premieră, TRM a desemnat doi producători oficiali ai concursului – Serghei Orlov și Roman Burlaca, care vor coordona procesul de selecție, vor evalua piesele și vor stabili lista finaliștilor.
Cea de-a 70-a ediție a Eurovision Song Contest va avea loc la Viena, Austria. Semifinalele sunt programate pentru 12 și 14 mai, iar marea finală – pe 16 mai 2026.
Amintim că vineri, 7 noiembrie, Curtea de Conturi a examinat un raport în care a constatat nereguli majore în gestionarea fondurilor publice la Teleradio-Moldova.
Raportul arată, printre altele, că TRM a încheiat un contract cu directorul general, Vlad Țurcanu, prin care instituția s-a obligat să-i achite 364.000 de lei la finalul mandatului și până la 1,5 milioane de lei dacă ar fi demis mai devreme. Curtea de Conturi precizează că aceste sume depășesc limitele permise de lege.