Pasagerul unui microbuz, prins la vamă cu tutun pentru narghilea nedeclarat
Polițiștii români de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea, împreună cu lucrătorii vamali, au descoperit tutun pentru narghilea ascuns și nedeclarat într-un microbuz înmatriculat în Republica Moldova.
Foto: Poliția de Frontieră RomânăCazul a fost înregistrat pe 7 mai, în jurul orei 15:30, la Punctul de Trecere a Frontierei Oancea, din cadrul ITPF Iași, pe sensul de intrare în România, transmite Știri.md.
Pentru efectuarea formalităților de control s-a prezentat un bărbat în vârstă de 57 de ani, cu cetățenie română și a Republicii Moldova. Acesta era pasager într-un microbuz înmatriculat în Republica Moldova.
În baza profilului de risc, oamenii legii au efectuat un control amănunțit asupra mijlocului de transport și asupra bagajelor personale. În urma verificărilor, au fost depistate mai multe pachete de tutun pentru narghilea, ascunse și nedeclarate.
Potrivit autorităților, cantitatea totală era de 1.300 de grame, iar valoarea produselor este estimată la 1.625 de lei. Tutunul avea timbru de acciză al Republicii Moldova.
Bărbatul a declarat că produsele îi aparțin și că erau destinate consumului propriu.
Conform prevederilor legale, polițiștii efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă, iar bunurile accizabile au fost ridicate în vederea confiscării.
![]()
![]()
![]()