main logo
5506

PAS, despre primarul acuzat de omor: I-a fost retras sprijinul politic

Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) a venit cu precizări, după ce în spațiul public au apărut informații potrivit cărora primarul care a candidat din partea PAS la alegerile locale din Frumușica, raionul Florești, a fost reținut, fiind învinuit de omor săvârșit acum șapte ani.

PAS, despre primarul acuzat de omor: I-a fost retras sprijinul politicImagine simbol

„Astăzi dimineața i-a fost retras sprijinul politic prin decizia Biroului Permanent Național al PAS. Acesta nu a fost niciodată membru PAS, deși la ultimele alegeri locale a candidat din partea formațiunii”, se arată în comentariul Partidului Acțiune și Solidaritate, transmite Știri.md.

Totodată, reprezentanții formațiunii și-au exprimat speranța că organele de drept își vor îndeplini datoria în elucidarea cazului, iar făptașul va fi pedepsit după lege.

Amintim că un primar a fost încătușat astăzi fiind suspectat de comiterea unui omor acum aproximativ șapte ani. Potrivit pulsmedia.md, edilul ar fi snopit în bătaie pe unul dintre lucrătorii săi de la fermă, până când acesta ar fi decedat, chiar de față cu rudele sale. 

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării