main logo
2889

Parodie despre Ion Ceban: Eu credeam că e pentru Eurovision

O parodie, realizată de autorii emisiunii „Made in Moldova”, îl are drept protagonist pe secretarul PSRM pe probleme ideologice, Ion Ceban, și este montată pe fundalul piesei „Твои глаза”, cântată de Svetlana Loboda.

Parodie despre Ion Ceban: Credeam că e pentru Eurovision

În parodie, sunt descrise ironic anumite activități politice ale șefului fracțiunii socialiste în consiliul municipal din Chișinău, transmite Știri.md cu referire la Zugo.md.

Ceban este luat peste picior și pentru atitudinea sa față de președintele Igor Dodon, fiind surprins cum îi șterge de praf portretul de pe masa pe care mai sunt un ciocan și o seceră, aluzie la trecutul comunist al celor doi.

Totodată, reacția membrului PSRM nu s-a lăsat prea mult așteptată, acesta venind cu un comentariu amuzant pe care l-a scris pe rețelele de socializare.

„Oh, cât au cheltuit democrații. Credeam că poate este pentru Eurovision. De fapt, sunt sigur că nu vor permite, acolo apare poza președintelui. CEC-ul va tăia această secvență”, a ironizat socialistul.

La doar câteva ore de la apariția clipului, acesta a adunat peste 1000 de vizualizări pe Youtube și zeci de distribuiri pe Facebook, care continuă să crească.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării