Parlamentul aprobă exproprieri pentru construirea centrelor regionale de deșeuri
Parlamentul a adoptat în primă lectură proiectul de lege privind declararea utilității publice a lucrărilor de importanță națională pentru dezvoltarea infrastructurii regionale de gestionare a deșeurilor.
Imagine simbolDocumentul prevede exproprierea unor terenuri din mai multe regiuni ale țării pentru construirea centrelor regionale de gestionare a deșeurilor și a stațiilor de transfer, transmite Știri.md cu referire la infotag.md.
Potrivit autorităților, cea mai mare parte a terenurilor necesare aparține statului, astfel că nu vor fi necesare despăgubiri.
Totuși, două terenuri sunt proprietate privată, iar proprietarii acestora urmează să primească despăgubiri estimate la până la șase milioane de lei, bani care vor fi alocați din bugetul de stat.
Guvernul, prin intermediul Ministerului Mediului și al Direcției Naționale pentru Implementarea Proiectelor de Mediu, va asigura implementarea procedurilor necesare pentru exproprierea bunurilor imobile, atât private, cât și aflate în proprietatea statului sau a autorităților publice locale.
Potrivit autorilor proiectului, măsura are drept scop accelerarea implementării proiectului „Deșeuri solide în Republica Moldova”, finanțat de partenerii de dezvoltare.
Legea urmează să intre în vigoare la o lună după publicarea în Monitorul Oficial.