Parlamentul a votat legea ce întărește securitatea națională a țării
Parlamentul a adoptat un set de măsuri legislative pentru fortificarea securității Republicii Moldova. Proiectul de lege privind securitatea națională a fost votat în lectura a doua.

Documentul reglementează cadrul normativ, stabilește principiile, structura și competențele autorităților responsabile de securitatea națională.
Totodată, prevede măsuri pentru respectarea drepturilor și libertăților fundamentale.
Una dintre prevederi vizează redenumirea Consiliului Suprem de Securitate în Consiliul Național de Securitate (CNS), care va avea rol de coordonare și decizie, în cooperare cu autoritățile publice. Proiectul permite și implicarea cetățenilor, ONG-urilor și comunităților locale în asigurarea securității naționale.
Tot astăzi, deputații au decis ca Centrul pentru Comunicare Strategică și Combatere a Dezinformării să treacă în subordinea Președintelui Republicii Moldova și să fie redenumit în Centrul pentru Comunicare Strategică și Contracarare a Dezinformării.
De asemenea, instituția va preveni și educa publicul pentru a limita impactul dezinformării. Directorul centrului va deveni membru din oficiu al CNS. De asemenea, Consiliul consultativ al centrului va avea un nou format, cu membri din diverse domenii, care vor oferi recomandări pentru eficientizarea activității.
Legea prevede și prelungirea Concepției de comunicare strategică până în 2030, pentru consolidarea rezilienței naționale și protejarea intereselor statului și cetățenilor.