main logo
1688

Parfum, tradiții și voie bună: La Cuconeștii Noi a avut loc Lavanda Fest

Tărâm mov, miresme îmbătătoare și zeci de familii venite să se bucure de frumusețea levănțicii. Așa a arătat cea de-a treia ediție a festivalului Lavanda Fest, organizată pe 28 iunie în satul Cuconeștii Noi, raionul Edineț.

Parfum, tradiții și voie bună: La Cuconeștii Noi a avut loc Lavanda FestFoto: nordnews.md

„Asemenea festivaluri ne plac – sunt interesante pentru tineri, dar și pentru noi. Copiii au ce vedea, iar nouă ne este drag și frumos”; „Este foarte frumos și emoționant până în adâncul sufletului că o asemenea splendoare are loc în satul meu natal. Este binevenit evenimentul. Au venit mulți oameni care se pot bucura de acest peisaj de la țară”, spun oamenii, transmite Știri.md cu referire la nordnews.md.

De la uleiuri esențiale și apă de levănțică, până la obiecte lucrate manual - toate au fost prezentate de antreprenorii locali.

„Suntem oaspeți ai festivalului încă de la ediția a doua. Am venit cu produse din lavandă – ulei, apă, ulei de masaj, buchețele, tot ce producem”, a spus Sorina Patapii, antreprenor.

„Am aflat de festival de pe internet și am venit cu lucrările mele – agrafe croșetate, jucării, elastice. Îmi place foarte mult atmosfera – iubesc lavanda!”, a declarat Galina, s. Cepăria, r. Râșcani.

„Am venit cu buchețele de lavandă și cu țuica noastră naturală, făcută acasă. Participăm pentru prima dată, dar sperăm că nu și ultima”, a menționat Luciana Maria, manager vânzări.

Evenimentul a avut loc în preajma pensiunii „Stânca pescarului”, unde vizitatorii pot admira lanurile de lavandă în floare, pot face camping sau pescuit.

„Suntem membri ai GAL „Vasile Stroescu”, care include 16 localități. Prin acest proiect, un antreprenor local a realizat un proiect de inființarea lavandei în localitatea noastră, iar acum, datorită acestui proiect, festivalul se desfășoară chiar la noi acasă. Prin acest proiect promovăm localitatea noastră”, a transmis Irina Chimacovschi, primara s. Cuconeștii Noi.

„În cadrul GAL avem utilaje pentru recoltarea și procesarea lavandei. Producem ulei esențial și apă de lavandă, pe care le vindem fie la târguri, fie en-gros. Suntem foarte bucuroși că avem mulți oaspeți”, a spus Victor Mandraburcă, proprietar „Stânca pescarului”.

„Oamenii sunt interesați de regiunile extraordinare care promovează această țară minunată și frumoasă Republica Moldova prin anumite posibilități și atragere de fonduri. Spre exemplu acest eveniment este organizat cu atragerea de fonduri din Programul LEADER și finanțat de Uniunea Europeană în Republica Moldova”, a vociferat Veaceslav Uja, președintele GAL „Vasile Stroescu”.

După încheierea părții oficiale, vizitatorii au fost poftiți să guste din bucatele pregătite de echipa „Stânca pescarului” și să se relaxeze pe ritmuri de muzică live.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării