Parfeni, despre ESC 2023: Vom reprezenta Moldova la cel mai înalt nivel
Câștigătorul etapei naționale Eurovision 2023, Pasha Parfeni, a promis aseară, la sfârșitul concursului, că va reprezenta Republica Moldova la cel mai înalt nivel. El a obținut cel mai mare punctaj atât de la juriu, cât și din partea publicului.
„Emoții cu siguranță sunt, dar vreau să vă spun că în acești ani am reușit să acumulez un pic de experineță și toate aceste emoții au devenit foarte productive. Vreau să spun la toată lumea că și noi suntem norocoși, am păstrat asta ca și surpriză până acum, dar, de fapt, în perioada Eurovisionului la Liverpool va fi eclipsă de soare. Mi se pare un semn foarte bun pentru noi. Vreau să vă spun că noi am mizat de la bun început, am pus un obiectiv măreț, ca să câștigăm la Liverpool locul I. Vorbesc acum foarte serios”, a declarat Pasha Parfeni la Mesager, transmite Știri.md cu referire la moldova1.md.
Astfel, Pasha Parfeni va pleca la Liverpool pentru a participa la prima semifinală a Eurovision Song Constest 2023, pe data de 9 mai.
Nu este prima dacă când interpretul va evolua pe scena Eurovision. În martie 2012, Pasha Parfeni a câștigat selecția națională cu piesa „Lăutar” și a reprezentat Republica Moldova la Baku.
Amintim că, anul acesta, va avea loc a 67-a ediție a Eurovisionului (pe scurt ESC de la Eurovision Song Contest). Se va desfășura la Liverpool, Marea Britanie (prima semifinală pe 9 mai, a doua semifinală pe 11 mai și finala pe 13 mai). Din cauza războiului declanșat de Rusia, Marea Britanie va organiza Eurovision 2023 în numele Ucrainei, care a câștigat anul trecut concursul cu piesa „Stefania”, interpretată de Kalush Orchestra.
Pasha Parfeni ne va prezenta în prima semifinală. El a mai participat la Eurovision în anul 2012, la Baku, cu piesa „Lăutar”. Atunci, în marea finală a ocupat locul 11 dintr-un total de 26 de participanţi.
Republica Moldova participă la Eurovision Song Contest din anul 2005. Cel mai bun rezultat obţinut a fost locul 3, în anul 2017, de către trupa SunStroke Project, cu melodia „Hey, Mamma!”. Anul trecut țara a fost reprezentată la concurs de Formația „Zdob și Zdub” și Orchestra fraților Advahov, piesa „Trenulețul” clasându-se pe locul 7.