main logo
726

Parcul Industrial Cahul este tot mai aproape de finalizare

Proiectul de dezvoltare durabilă a Parcului Industrial Cahul, ca structură de sprijinire a afacerilor de importanță regională, a fost examinat marţi, 20 august, de către Agenția de Dezvoltare Regională Sud (ADR Sud).

Parcul Industrial Cahul este tot mai aproape de finalizare

În cadrul vizitei de monitorizare, specialiştii instituţiei au solicitat contribuţiile financiare necesare de la autorităţile locale şi au stabilit planuri de lucru pentru perioada următoare, transmite Știri.md cu referire la Moldpres.

ADR Sud a întrunit la Cahul toate părțile implicate, care au analizat măsurile necesare pentru realizarea cu succes a lucrărilor preconizate. 

Astfel, s-a discutat despre necesitatea identificării, de către beneficiarul proiectului, a altei cariere de pământ pentru lucrările de sistematizare pe verticală. 

De asemenea, s-a pus în sarcina beneficiarului de a solicita proiectantului identificarea soluțiilor de depășire a neconcordanțelor apărute în procesul de execuție dintre documentația de proiect și situația din teren. 

Totodată, specialiștii Agenției au solicitat de la Consiliul raional Cahul asigurarea contribuției în valoare de circa 136 de mii de lei, necesară pentru finalizarea lucrărilor de gazificare. 

În acelaşi timp, compania de construcții, ce activează în calitate de antreprenor  general, trebuie să prezinte în termenii stabiliți graficul actualizat de execuție a lucrărilor planificate pentru anul 2019, în valoarea sumei alocate.

Proiectul „Dezvoltarea durabilă a Parcului Industrial Cahul ca structură de sprijinire a afacerilor de importanță regională", implementat de ADR Sud, este finanțat din Fondul Național de Dezvoltare Regională (FNDR). 

Valoarea acestuia este de circa 21 de milioane de lei, dintre care 20 de milioane de lei constituie alocații din FNDR și peste 850 de mii de lei reprezintă contribuția Consiliului raional Cahul. 

Pe anul curent, pentru derularea lucrărilor în cadrul proiectului amintit, din FNDR au fost alocați trei milioane de lei.

Crearea Parcului Industrial Cahul va avea un impact direct asupra dezvoltării economice şi a creşterii nivelului de industrializare a sudului ţării. 

Se prevede atragerea investiţiilor directe în regiune de aproape 103 milioane de lei şi crearea a cel puţin 440 de locuri noi de muncă spre sfârşitul celui de al cincilea an de activitate a parcului.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării