Panică în comuna Lalova: Cineva ar fi încercat să incendieze vegetația cu cârpe cu motorină
A fost panică în comuna Lalova din raionul Rezina. Luni, 6 aprilie, au fost înregistrate tentative de a incendia premeditat vegetația uscată, aruncând cârpe îmbibate cu motorină. Incidentul a avut loc în contextul anunțării unui Cod Galben de vânt puternic, ceea ce a crescut riscul propagării flăcărilor.
Foto: Colaj știri.mdDespre asta a anunțat Primăria comunei Lalova, transmite Știri.md.
„În mai multe locuri, la distanțe de 1–2 kilometri, au fost încercări de incendiere. Totul pare bine pus la cale. Se bănuiește că făptașii se deplasau cu un mijloc de transport. Unul dintre ei a fost chiar urmărit de pompierii voluntari prin papură, însă, din păcate, nu l-au găsit, a reușit să se ascundă”, se menționează în postare.
Într-un caz, flăcările s-au apropiat amenințător de gospodăria unei familii de pensionari, care locuiește aproape de malul Nistrului. Din fericire, nu au fost înregistrate victime sau pagube materiale majore.
Primăria a subliniat că astfel de acțiuni pun în pericol nu doar locuințele oamenilor, ci și mediul și fauna locală. Autoritățile locale fac apel la cetățeni să raporteze orice informații care ar putea duce la identificarea și sancționarea celor responsabili.
Am încercat să aflăm detalii de la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și de la Inspectoratul General de Poliție, însă până la publicarea știrii nu am primit un răspuns.