main logo
530

Paginile web ale celor 15 judecătorii din Moldova, actualizate

Paginile web ale celor 15 judecătorii din Moldova vor fi îmbunătățite cu sprijinul partenerilor americani.

Paginile web ale celor 15 judecătorii din Moldova, actualizate

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Justiţiei, paginile vor permite un acces ușor și persoanelor cu necesități speciale, transmite Știri.md.

Paginile web ale Judecătoriei Cimișlia, Judecătoriei Comrat, Judecătoriei Cahul, Curții de Apel Comrat și Curții de Apel Cahul au fost deja renovate. 

Treptat, vor fi lansate noile pagini web a instanțelor din jurisdicția Curții de Apel Bălți și Curții de Apel Chișinău, iar portalul instanțelor naționale de judecată actualizat – instante.justice.md va conține harta interactivă a instanțelor judecătorești. 

Conținutul informațional al paginilor web a fost actualizat în baza recomandărilor acumulate de AAIJ din partea utilizatorilor, reprezentanților Societății Orbilor și reprezentanților societății civile. 

Interfața nouă a paginilor lansate permite organizarea eficientă a informației despre activitatea instanțelor, pagina web este ușor de utilizat și sporește accesul persoanelor cu necesități speciale (de vedere și auz) la informații juridice. 

Funcționalitățile noi permit utilizatorilor paginii să adapteze felul în care să fie afișat textul, potrivit propriilor necesități (mărimea și lizibilitatea fontului, contrastul și intensitatea culorilor). 

De asemenea, noile funcționalități permit audierea informațiilor publicate pe pagină, afișarea numărului de vizualizări și adaptarea conținutului informațional pentru accesarea de pe diverse dispozitive (telefoane mobile, tablete, etc).

Optimizarea paginilor web a instanțelor naționale este realizată în cadrul Programului pentru Justiție Transparentă, derulat cu suportul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID).

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării