Pădurile private, aproape inexistente: Statul promite reguli clare și subvenții
Pădurile private ocupă mai puțin de 1% din suprafața forestieră a Republicii Moldova, iar dezvoltarea acestui sector este îngreunată de lacune legislative și proceduri neclare. Ministerul Mediului anunță că lucrează la un mecanism care să faciliteze împădurirea terenurilor private și să încurajeze proprietarii prin eventuale subvenții.
Imagine simbolDeclarațiile au fost făcute de Adrian Scutelnic, consultant principal în cadrul Ministerului Mediului, potrivit căruia noul Cod silvic, intrat în vigoare anul trecut, creează premise mai clare pentru dezvoltarea sectorului forestier privat, transmite Știri.md cu referire la moldova1.md.
„Actualul Cod silvic pune un accent mai mare pe terenurile proprietate privată destinate fondului forestier și reglementează atât proprietatea publică, cât și cea privată. Pentru a crea o pădure privată este nevoie doar de un teren, cu condiția ca acesta să nu fie unul agricol de înaltă productivitate”, a explicat Scutelnic.
Legislația interzice scoaterea din circuitul agricol a terenurilor cu bonitate mai mare de 60 de puncte. În rest, proprietarii pot iniția împădurirea terenurilor, însă procesul presupune inclusiv schimbarea destinației acestora, ceea ce rămâne, deocamdată, o procedură complicată.
Ministerul Mediului elaborează în prezent ghiduri și reguli clare pentru crearea și administrarea pădurilor private. Autoritățile iau în calcul și acordarea unor subvenții pentru proprietarii care vor să dezvolte astfel de proiecte.
Un exemplu de succes vine din satul Ochiul Alb, unde o pădure privată a fost înființată pe un teren erodat. Inițiată în 2012, aceasta s-a extins până la aproximativ 10 hectare și a devenit un adevărat ecosistem local.
Potrivit doctorului în științe geonomice Vladislav Grati, proiectul a început cu plantarea ghindei de stejar, aleasă pentru rezistența și rata ridicată de prindere. Ulterior, au fost introduse și alte specii, precum paltinul și salcâmul, pentru a susține dezvoltarea arborilor.
Localnicii spun că pădurea a schimbat semnificativ mediul din zonă, contribuind la îmbunătățirea calității aerului și la apariția unor specii de animale și păsări. În prezent, zona găzduiește inclusiv iepuri, veverițe și diverse specii de păsări, iar pe teren au fost amplasați și stupi de albine.
Autoritățile subliniază că dezvoltarea pădurilor private ar putea contribui la extinderea suprafețelor împădurite și la îmbunătățirea mediului, în contextul în care Republica Moldova marchează, în perioada 15 martie – 15 aprilie, „Luna Pădurilor”, dedicată protecției și regenerării fondului forestier.