Oxana Crețu a primit diploma de ambasadoare a gastronomiei R. Moldova
Ministrul Culturii, Sergiu Prodan, i-a înmânat conaționalei noastre Oxana Crețu, creatoarea restaurantului „Inima” din orașul francez Bordeaux, diploma de ambasadoare a gastronomiei Republicii Moldova pentru anii 2024-2027.
Acesta este un titlu simbolic instituit în premieră de Ministerul Culturii și de care sperăm ca, în timp, să se învrednicească un număr cât mai mare de maeștri ai artei gastronomice, transmite Știri.md.
Stabilită de aproape două decenii în Franța, unde a mers să studieze arta, Oxana Crețu a reușit să-și deschidă acolo „Inima”. Așa se numește restaurantul pe care conaționala noastră l-a creat la Bordeaux și în care aromele copilăriei de acasă se pliază armonios pe bucătăria franceză. Apreciat în egală măsură de locuitori și de turiștii ce vizitează orașul, „Inima” a ajuns un local de top, fiind inclus în ghidurile Michelin și Gault & Millau. În prezent, acesta aspiră la prima sa stea Michelin.
În 2024, munca sa a mai primit o încununare, Oxana fiind selectată, printre chefii de top din Franța, pentru crearea și realizarea meniului de la Jocurile Olimpice de la Paris. De câteva luni, ea vine cu regularitate acasă, unde cu măiestrie și cu multă tenacitate, în cadrul unui parteneriat cu Combinatul de vinuri „Cricova”, reinventează conceptul gastronomic al acestui loc emblematic pentru Moldova.
„I-am înmânat Oxanei Crețu, cu acest prilej, diploma de ambasadoare a gastronomiei Republicii Moldova pentru anii 2024-2027 - un titlu simbolic instituit în premieră de Ministerul Culturii și de care sperăm ca, în timp, să se învrednicească un număr cât mai mare de maeștri ai artei gastronomice.
Recunoaștem, astfel, angajamentul său de a valoriza și a promova bucătăria tradițională moldovenească, aducând în prim-plan produsele locale și aliniind gastronomia națională la tendințele internaționale. Și contribuim astfel, împreună, prin oameni și cu oameni de excepție, la consolidarea patrimoniului imaterial și la creșterea atractivității turistice a țării noastre. Este ceea ce avem mai de preț”, a declarat Sergiu Prodan.
Foto: Ministerul Culturii