Ouăle din comerț vor fi clasificate după calitate și greutate
Ouăle din comerț vor fi împărțite pe categorii de calitate – A și B – și pe greutate, de la S (sub 53 g) până la XL (peste 73 g). Totodată, traseul lor, de la producător până pe raft, va putea fi urmărit mai strict.
Foto: IPNPrevederile se regăsesc într-un proiect al Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, propus spre aprobare Guvernului, transmite Știri.md cu referire la IPN.
Potrivit proiectului, producătorii, unitățile de colectare și centrele de ambalare vor fi obligați să păstreze registre separate pentru fiecare metodă de creștere a găinilor ouătoare. Aceste evidențe vor include informații despre cantitățile de ouă recepționate, clasificate și livrate, producător, perioada ouatului, categoria și greutatea ouălor, precum și date despre cumpărător.
Totodată, vor fi efectuate controale oficiale în diferite etape ale comercializării ouălor, realizate pe baza analizei de risc, ținând cont de tipul și capacitatea de producție a operatorilor, precum și de istoricul respectării normelor.
Ministerul Agriculturii subliniază că actualul cadru normativ este neclar și greu de aplicat, ceea ce creează conflicte între operatori și autoritățile de control, dar ridică și riscuri pentru sănătatea consumatorilor. Potrivit instituției, fără intervenții, aceste probleme pot favoriza și apariția riscurilor de corupție.