point Logo
main logo
main logo
2517

Orhei: Un șofer, cercetat penal după ce a fost prins beat criță la volan

Șoferul unui BMW, originar din Orhei, a fost prins de polițiștii de patrulare în timp ce conducea automobilul în stare de ebrietate avansată.

Orhei: Un șofer, cercetat penal după ce a fost prins beat criță la volanImagine simbol

Potrivit oamenilor legii, noaptea trecută, în jurul orei 01:20, pe traseul spre satul Bulăiești din raionul Orhei, polițiștii Inspectoratului din Orhei au observat un automobil de marca BMW care se deplasa neuniform, transmite Știri.md

Vehiculul a fost stopat, iar în urma verificărilor s-a constatat că la volan se afla un bărbat în vârstă de 32 de ani, locuitor al aceluiași raion.

Acesta a fost supus testării cu aparatul Drager, care a indicat o concentrație de alcool în aerul expirat de 1,24 mg/l, cu mult peste limita legală admisă. Automobilul a fost transportat la parcarea specială, iar șoferul este cercetat penal.

Inspectoratul de Poliție Orhei continuă să desfășoare acțiuni de prevenire și combatere a încălcărilor care pun în pericol siguranța participanților la trafic.

În acest context, Poliția reamintește șoferilor despre importanța respectării legislației rutiere și riscurile majore asociate conducerii sub influența alcoolului.

știri.md
Publicitatea ta poate fi aici