main logo
3456

Orhei: Un bebeluș de patru luni a decedat. Ce spune Poliția

Tragedie într-o familie din satul Pohrebeni, raionul Orhei. Medicii au stabilit decesul unui bebeluș de patru luni, atunci când au ajuns la spital.

Orhei: Un bebeluș de patru luni a decedat. Ce spune Poliția

Potrivit informațiilor, la data de 16 mai curent, polițiștii din Orhei au înregistrat apelul telefonic al asistentei medicale din localitate, precum că un copilaș de doar patru luni nu prezintă semne vitale, transmite Știri.md cu referire la realitatea.md.

Preliminar, la fața locului, polițiștii au stabilit că la aceeași dată, mama copilașului în vârstă de 27 de ani, după ora 17:00, a adormit fetița, iar peste un timp a observat că ceva nu este în regulă cu bebelușul ei.

„Tânăra imediat a apelat la ajutorul unei vecine, asistentă medicală de profesie, care a acordat primul ajutor medical copilului și a apelat Serviciul de urgență. Ajunși la fața locului, medicii au preluat bebelușul și l-au transportat la Spitalul Raional Orhei. La ora 19:30, medicii au stabilit decesul bebelușului”, a declarat ofițerul de presă al IP Orhei, Elena Băetrău.

Pe cazul dat a fost pornit un proces penal în cadrul căruia urmează să se stabilească toate circumstanțele.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării