Orarul lecțiilor și al vacanțelor pentru anul de învățământ 2023-2024, aprobat
Ministerul Educației și Cercetării a elaborat planul pentru învățământul primar, gimnazial și liceal pentru anul de învățământ 2023-2024.
Potrivit MEC, anul de învățământ 2023-2024 va începe pe 1 septembrie 2023 și se va încheia pe 31 mai 2024, iar pe parcursul acestuia, elevii vor avea patru vacanțe, transmite Știri.md.
Semestrul I va începe pe 1 septembrie 2023 și va dura până pe 22 decembrie 2023, iar semestrul II va începe pe 9 ianuarie 2024 și se va încheia pe 31 mai 2024.
Pentru clasele absolvente, a IX-a și a XII-a, semestrul II se va încheia pe 24 mai 2024.
Pe parcursul anului de studii, toți elevii vor beneficia de vacanţe:
- vacanța de toamnă: 1-5 noiembrie 2023 (cinci zile);
- vacanța intersemestrială: (de iarnă) 23 decembrie 2023 – 8 ianuarie 2024 (17 zile);
- vacanța de primăvară: 8-12 martie 2024 (cinci zile);
- vacanța de Paște: 4-13 mai 2024 (10 zile).
Pentru elevii claselor a I-a – a VIII-a și a X-a – a XI-a se stabilește vacanța de vară de la 1 iunie 2024 până pe 31 august 2024.
Pentru elevii claselor absolvente, a IX-a și a XII-a, anul școlar se va încheia până pe 24 mai 2024.
Tezele semestriale în învățământul liceal pe parcursul anului de studii vor fi organizate astfel:
- sesiunea de iarnă, în perioada 8-15 decembrie 2023;
- sesiunea de vară, în perioada 17-24 mai 2024.
Sesiunea de examene se va desfășura:
- la absolvirea învățământului gimnazial, clasa a IX-a, în perioada 3-14 iunie 2024;
- la absolvirea învățământului liceal, clasa a XII-a, în perioada 3-21 iunie 2024.