main logo
4321

Operațiune specială, desfășurată de INP în toată țara

Inspectoratul Național de Patrulare desfășoară operațiunea „Pietonul” în toată țara.

Operațiune specială, desfășurată de INP în toată țara

Astfel, inspectorii de patrulare se află în adiacentul trecerilor pietonale ca să supravegheze toți participanții la trafic, transmite Știri.md.

 INP recomandă șoferilor:

- fiți vigilenți la trafic;

- folosiți atât sistemul de iluminare-semnalizare, cât şi cel de climatizare, pentru a vedea și a putea fi văzuţi în trafic;

- respectaţi normele rutiere privind prioritatea de trecere, indiferent că sunteți pieton sau conducător auto.

INP recomandă pietonilor:

- nu traversați strada în fugă, prin faţă sau prin spatele autovehiculelor staţionate;

- circulaţi numai pe trotuare, iar în lipsa acestora pe potecile laterale ale drumului public;

- sunt interzise deplasările în grup pe partea carosabilă a drumurilor publice;

- pe timp de noapte, purtați accesorii fluorescent-reflectorizante pe îmbrăcăminte sau să aveți o sursa de lumină, vizibilă din ambele sensuri de mers.

Menționăm că, șoferii care nu acordă prioritate legală pietonilor dar și pietonii care traversează strada neregulamentar, ce pot genera o situație de accident pot fi sancționați conform legislației în vigoare.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării