main logo
7579

Omorul de la Costești: Suspecții și-au recunoscut vina

Unul din cei 2 bănuiți de omorul lui Dumitru Jomir, tânărul din Costești bătut cu cruzime în noaptea de Revelion, este în vizorul Poliției de mai bine de 2 ani.

Omorul de la Costești: Suspecții și-au recunoscut vina

Ministrul afacerilor Interne, Pavel Voicu, a spus astăzi într-o conferință de presă că, în perioada 2017-2019, pe numele acestuia au fost pornite 6 dosare penale: 5 pentru furt și unul pentru huliganism. La fel, tânărul de 21 de ani a fost vizat în 16 cazuri de contravenție, transmite Știri.md cu referire la IPN.

Pavel Voicu a relatat că în bătaie a fost implicat și un minor de 16 ani. Acesta este la prima abatere de la lege, însă a fost cel care a lovit primul în victimă. Loviturile fatale au fost aplicate de tânărul de 21 de ani. Ambii suspecți își recunosc vina.

Ministrul a comunicat că, în momentul în care a fost semnalat incidentul, polițiștii din localitate erau în satul vecin, unde s-a produs o altă bătaie. În aproape 50 de minute au ajuns la fața locului, unde au găsit patru martori, iar victima era transportată la spital. 

În urma examinării declarațiilor martorilor și a imaginilor de la o cameră de supraveghere, în scurt timp persoanele bănuite au fost reținute.

S-a stabilit ca de față la confruntare au fost circa 20 de persoane, care însă nu au intervenit. Doar când au văzut că tânărul nu se mai poate ridica de jos s-au apropiat.

Potrivit ministrului, au fost acumulate suficiente probe ca aceștia să fie diferiți justiției și condamnați. Ambele persoane sunt pasibile de condamnare, însă minorul nu poate acum fi arestat deoarece nu are 18 ani. 

Suspectul de 21 de ani se află în arest preventiv pentru 30 de zile, iar minorul de 16 ani este cercetat la libertate. Acesta are obligația de a se prezinte ori de câte ori va fi solicitat la organul de urmărire penală.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării