main logo
634

Omor la Hâncești: Un bărbat, condamnat la 11 ani de închisoare

Un bărbat în vârstă de 56 ani a fost condamnat la 11 ani închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis, pentru omor.

Omor la Hâncești: Un bărbat, condamnat la 11 ani de închisoareFoto: știri.md

O decizie în acest sens a fost pronunțată de magistrații de la Judecătoria Hâncești, transmite Știri.md.

Potrivit procurorilor, la 1 ianuarie 2022, inculpatul, aflându-se într-o localitate din raionul Hâncești, fiind în stare de ebrietate, a pătruns în casa unui bărbat, cu care se afla în relații ostile, căruia i-a aplicat mai multe lovituri cu un cuțit în regiunea feței, gâtului și în regiunea costală dreapta, astfel cauzându-i leziuni corporale periculoase pentru viața și sănătatea persoanei. Din motive independente de voința lui, decesul părții vătămate a survenit.

Pe tot parcursul efectuării urmăririi penale pe caz, dar și judecării cauzei penale, inculpatul s-a aflat în arest preventiv.

În cadrul ședinței de judecată, inculpatul a pledat nevinovat.

Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel, la Curtea de Apel Chișinău, în termen de 15 zile.

Subliniem că bărbatul vizat, în anul 2018, a mai fost condamnat la un an de închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de probă de trei ani, fiind recunoscut vinovat pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării