main logo
892

Omagiu lui Grigore Vieru. Regretatul poet ar fi împlinit astăzi 83 de ani

Zeci de oameni s-au adunat astăzi la bustul lui Grigore Vieru de pe Aleea Clasicilor Literaturii Române din Chişinău, pentru a-i aduce un omagiu regretatului poet, în ziua în care el ar fi împlinit 83 de ani.

Omagiu lui Grigore Vieru. Poetul ar fi împlinit astăzi 83 de aniOmagiu lui Grigore Vieru. Poetul ar fi împlinit astăzi 83 de ani. Foto: prime.md

Printre aceştia au fost scriitori, compozitori, ziarişti, oameni de cultură, profesori, elevi şi copii.

Solicitată de Moldpres, Raisa Vieru, soţia regretatului poet, a menţionat că Grigore Vieru nu este uitat. „Adeseori, sunt invitată la diverse manifestări dedicate poetului în gimnazii, licee şi grădiniţe. Cel mai mult mă bucură faptul că mulţi dintre cititorii săi spun că el ne lipseşte mult şi că astăzi avem nevoie de Grigore Vieru”, a subliniat  Raisa Vieru.

La rândul său, Călin Vieru, feciorul marelui dispărut, a afirmat că Grigore Vieru nu se prea uita în calendar şi de fiecare dată membrii familiei îi aminteau de ziua sa de naştere. „Aproape de fiecare dată, îi amintea mama de această zi. Grigore Vieru se bucura de respect şi de popularitate, astfel încât ziua sa de naştere era în fiecare zi. După trecerea sa în eternitate au fost dezvelite mai multe busturi în R. Moldova şi România. Cele mai multe le are dincolo de Prut. Duminică, 18 februarie, împreună cu fratele meu Teodor, voi participa la dezvelirea bustului poetului la Târgu Jiu. Acesta va fi al doisprezecelea bust al său inaugurat în România”, a precizat Călin Vieru.

Prezent la eveniment, scriitorul Nicolae Dabija a subliniat că pentru generaţia sa Grigore Vieru a fost mai mult decât un poet. „A fost un om al omeniei. Am scris o carte de  întâmplări cu Grigore Vieru, în care vorbesc de omenia lui. De la el am deprins dragostea de ţară, pentru că până atunci Prutul era considerat un duşman pentru toţi. A fost un apărător al valorilor naţionale. Grigore Vieru nu este un poet de ieri, ci de azi, care s-a pornit spre noi”, a accentuat Nicolae Dabija.

În faţa celor prezenţi, profesori şi elevi de la Şcoala primară „Grigore Vieru” din capitală, tineri îndrăgostiţi de creaţia lui Grigore Vieru au susţinut un recital literar-muzical.

Poetul Grigore Vieru s-a născut la 14 februarie 1935 în satul Pererâta, judeţul Hotin, în prezent raionul Briceni. El este autorul volumelor de versuri ”Alarma”, ”Muzicuţe”, ”Mama”, ”Numele tău”,  ”Aproape”, ”Un verde ne vede”, ”Taina care mă apără”, ”Rădăcina de foc” ș.a. Grigore Vieru este şi autorul ”Abecedarului”. 

Opera sa a fost tradusă în engleză, rusă, germană, italiană, bulgară şi în alte limbi. În 1988 i-a fost acordată cea mai prestigioasă distincţie internaţională în domeniul literaturii pentru copii - Diploma de Onoare ”H. Ch. Andersen”. 

În 1996 a fost decorat cu ”Ordinul Republicii”. În 1990 a fost ales Membru de Onoare al Academiei Române, iar în 1993 -  membru corespondent al acesteia. S-a stins din viaţă la 18 ianuarie 2009 în urma unui accident rutier. 

Grigore Vieru a fost decorat post-mortem cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Mare Cruce. În prezent, mai multe şcoli din R. Moldova, un bulevard din capitală şi o stradă la Iaşi, România, îi poartă numele.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării