Olga Ursu: Municipiul își continuă activitatea, chiar și cu buget provizoriu
Deși Chișinăul funcționează cu un buget provizoriu, activitatea municipalității nu este afectată. Salariile și serviciile sunt achitate la timp, iar proiectele aflate în derulare continuă conform planului, susține viceprimarul Capitalei, Olga Ursu.

Viceprimarul a menționat că din partea consilierilor municipali nu a existat un compromis sau dorință să voteze bugetul pentru 2025. Aceasta deși, în decembrie, când același proiect a fost supus consultărilor publice, consilierii nu au venit cu propuneri, așa cum ar fi trebuit, în termenele stabilite de lege, transmite Știri.md cu referire la ipn.md.
„Cu toate acestea, activitatea Primăriei municipiului Chișinău continuă într-un regim normal: salariile și serviciile sunt achitate, iar toate proiectele începute anul trecut, considerate tranzitorii, sunt în derulare și în acest an, în domeniul infrastructurii, educației, serviciilor sociale și altele”, a declarat Olga Ursu în cadrul podcastului „Chișinău Live”.
Și anul trecut administrația publică locală Chișinău a activat timp de jumătate de an cu un buget provizoriu, acesta fiind votat de Consiliul municipal Chișinău abia la sfârșitul lunii iulie.