Olga Golban, la TAXCON’25: Administrația fiscală se modernizează
Directoarea Serviciului Fiscal de Stat (SFS), Olga Golban, a participat pe 11 septembrie la cea de-a șasea ediție a Conferinței internaționale privind impozitarea din Republica Moldova – TAXCON’25. În cadrul panelului dedicat „Administrării fiscale”, aceasta a vorbit despre evoluția conformării fiscale și despre modernizarea administrației printr-o abordare bazată pe riscuri.

Directoarea SFS a amintit că în 2024 a fost elaborat și implementat sistemul de management al riscurilor de conformare, care a permis automatizarea administrării neprezentării dărilor de seamă TVA12. Sistemul notifică automat contribuabilii privind neprezentarea declarațiilor, fără implicarea factorului uman, transmite Știri.md.
Totodată, a fost dezvoltat și compartimentul pentru administrarea riscurilor TVA, aflat acum la etapa de testare. Acesta va notifica contribuabilii în privința divergențelor identificate, precum nedeclararea facturilor fiscale, diferențele dintre sumele TVA declarate de beneficiari și furnizori sau discrepanțele din declarația TVA12. Notificările vor fi transmise lunar, automat, în Cabinetul personal al contribuabilului.
În ceea ce privește obiectivele de modernizare, Olga Golban a subliniat importanța consolidării abordării bazate pe riscuri și a anunțat priorități concrete pentru perioada următoare:
- consolidarea capacităților analitice ale funcționarilor fiscali;
- realizarea analizei de risc și stabilirea tratamentelor de conformare pentru contribuabili, printr-un nou Program de Conformare;
- dezvoltarea și implementarea unui sistem automatizat de management al riscurilor de conformare fiscală;
- integrarea diverselor surse de date într-un depozit centralizat.
Directoarea SFS a concluzionat că aceste măsuri vor permite o administrație fiscală mai eficientă, modernă și orientată către prevenirea riscurilor, sprijinind în același timp disciplina fiscală și respectarea legislației de către contribuabili.