main logo
1216

Oficial: Consulatul Moldovei la București și-a sistat activitatea

În contextul evoluției pandemice de Covid-19, în vederea respectării normelor și recomandărilor de prevenire și răspândire a virusului, începând cu data de 25 octombrie, activitatea secției consulare a Ambasadei Republicii Moldova la București va fi sistată.

Oficial: Consulatul Moldovei la București și-a sistat activitateaFoto: știri.md

Decizia în acest sens a fost motivată de înregistrarea unor cazuri de COVID-19 în cadrul oficiului consular, transmite Știri.md cu referire la Unimedia.

Potrivit Ambasadei Republicii Moldova în România toate serviciile consulare urmează a fi reprogramate, cu prioritate, după relansarea activității.

Reluarea programului de lucru cu publicul va fi anunțată atât pe pagina web a misiunii diplomatice, www.romania@mfa.gov.md, cât și pe pagina de Facebook a Ambasadei Republicii Moldova în România.

În situații de urgențe, accidente sau decese, apelați numărul de telefon +40787898050 sau expediați un mesaj electronic la adresa consulat.bucuresti@mfa.gov.md cu descrierea cazului și datele de contact.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării