Oficial: 12 copii din R. Moldova sunt declarați dispăruți fără veste
307 sesizări cu privire la dispariția copiilor au parvenit la Poliție în primele 4 luni ale anului 2020. Cel puțin așa arată datele oficiale prezentate de Inspectoratul Național de Securitate Publică (INSP).
Totodată, polițiștii au depistat 295 de copii care au abandonat domiciliul sau instituțiile sociale de protecție.
Astfel, 12 copii rămân a fi declarați dispăruți fără veste în R. Moldova, transmite Știri.md.
Copiii găsiți de polițiști au fost reîntorşi în mediul sigur oferit de familie sau au fost identificate alternative, cum ar fi plasarea minorilor în instituțiile sociale de protecție.
Potrivit comunicatului, copiii dispăruţi ajung, în cele mai multe cazuri, victime ale violenţei şi exploatării.
Cauzele acestor dispariții cel mai adesea sunt: neglijarea copiilor de către reprezentații săi legali; lipsa unui dialog viabil între părinte-copil în cazul familiilor firești; prezența mediului vicios în familie, precum și violența atât psihică, cât și fizică; prezența problemelor financiare, condițiile de trai, necesitatea de a câștiga sursa de existență, aceștia fiind factori care generează plecarea voluntară a minorilor de acasă.
Recent, în municipiile Chișinău, Bălți și Comrat, au fost organizate activități de informare și sensibilizare atât a copiilor, cât și a părinților despre numărul de dispariții voluntare în rândul minorilor, riscurile la care aceştia pot fi expuşi şi măsurile care necesită a fi luate pentru a minimaliza aceste situaţii.
Oamenii legii recomandă părinţilor să manifeste prudenţă şi grijă maximă faţă de copii, iar cetățenilor, în cazul identificării unor copii nesupravegheaţi în stradă, să sesizeze oamenii legii la numărul 112 sau la numărul „Serviciului de asistenţă telefonică gratuită pentru copii”- 116 111.