Obiectivele turistice din concursul „Destinația Anului” au ajuns în etapa următoare
Locurile turistice din Republica Moldova înscrise în competiția „Destinația Anului 2026” au trecut cu succes în următoarea etapă a concursului. Acestea au fost calificate în opt categorii tematice.
Foto: Oficiul Național al TurismuluiPotrivit Oficiului Național al Turismului al Republicii Moldova, în etapa a treia, acestea vor concura direct cu destinațiile din România, într-o competiție care promovează cele mai atractive locații turistice din cele două țări, transmite Știri.md.
Destinațiile finaliste vor fi anunțate oficial în luna aprilie 2026.
Amintim că Republica Moldova participă la acest concurs al treilea an consecutiv. În anul 2024, satul Văleni, din raionul Cahul, a fost desemnat „Destinația Anului în Republica Moldova”, iar în anul 2025 acest titlu l-a obținut Complexul Turistic Cricova.
„Promovarea destinațiilor din Republica Moldova la asemenea concursuri contribuie nu doar la vizibilitatea acestora, ci și la susținerea culturii, tradițiilor și obiceiurilor locale. Iar promovarea pe piața din România rămâne o prioritate având în vedere 59,8% din numărul total al turiștilor internaționali în anul 2025 au fost din România”, au menționat reprezentanții Oficiului Național al Turismului.