59495
O universitate din Moldova, în topul celor mai bune din lume
Universitatea Tehnică a Moldovei a fost inclusă în topul celor mai bune universități din lume în urma unei evaluări efectuate de către RUR World University Rankings.
Foto: Shutterstock
Astfel, dintre cele 1.200 de instituții evaluate, Moldova s-a clasat pe locul 921 cu un scor de 34.551, transmite Știri.md.
Universitățile au fost evaluate în funcție de 20 de indicatori grupați în patru domenii-cheie de activitate universitară: predare, cercetare, diversitate internațională și sustenabilitate financiară.
Printre indicatorii fiecărui domeniu se numără:
- pregătirea şi reputaţia internaţională a cadrelor didactice;
- numărul de citări ale publicaţiilor personalului didactic şi de cercetare;
- reputaţia internaţională a cercetărilor realizate în universităţi;
- numărul de studenţi şi de membri ai personalului administrativ care beneficiază de stagii internaţionale;
- veniturile instituţionale pentru personalul academic sau pentru studenţi.
La fel și țara vecină, România, și-a făcut loc în topul celor mai bune școli mondiale, cu 16 universități:
- Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București (locul 284);
- UMF „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca (locul 702);
- Universitatea din București (locul 717);
- Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș (locul 748);
- Universitatea Politehnica din București (locul 767);
- Universitatea de Vest din Timișoara (locul 814);
- UMF „Grigore T. Popa” din Iași (locul 846);
- Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca;
- (locul 857) Universitatea „Dunărea de Jos”, din Galați (locul 858);
- Universitatea Tehnică de Construcții București (locul 880);
- Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu (locul 902);
- Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca (locul 922);
- Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași (locul 964);
- Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași (locul 965 - universitatea apare de două ori, pentru că este analizată pentru două domenii: științele vieții și științe medicale);
- Universitatea Transilvania din Brașov (locul 967);
- Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (locul 993);
- Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara (locul 1.089).
Topul complet poate fi consultat aici.