main logo
1432

O terasă din centrul Capitalei, evacuată. Ceban: Contractul a expirat

O terasă amplasată în centrul Capitalei a fost evacuată, în această dimineață, de către Pretura Buiucani.

O terasă din centrul Capitalei, evacuată. Ceban: Contractul a expiratFoto: facebook/ Iv Ceban

Terasa era amplasată la intersecţia str. Mitropolit Bănulescu-Bodoni cu Ştefan cel Mare şi Sfânt, transmite Știri.md

Primarul Capitalei a explicat că contractul de arendă a expirat de un an de zile, iar antreprenorul refuza să evacueze terasa.

”Contractul de arendă între primăria Chişinău şi agentul economic a fost încheiat în aprilie 2015 şi a fost stabilită inițial pe o perioadă de 5 ani. La expirarea termenului contractului, antreprenorul nu a eliberat suprafața ocupată și continua până în prezent să-şi desfășoare activitatea economică. 

La începutul lunii curente din partea Î.M. ,,Asociația de gospodărie a spațiilor verzi” a parvenit solicitarea de eliberare a trotuarului pe care era amplasată terasa, pentru realizarea lucrărilor silvotehnice. 

Astfel, în conformitate cu contractul de arendă a terenului, agentul economic și-a asumat obligația să elibereze la prima cerere a primăriei terenul arendat pe cont propriu”, a explicat Ceban. 

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării