main logo
1002

O tânără moldoveancă, stabilită în Scoția, donează o colecție de discuri

O tânără din orașul Sîngerei a decis să facă chiar de ziua ei de naștere un act de caritate pentru cei mai puțini fericiți.

O tânără moldoveancă, stabilită în Scoția, donează o colecție de discuriFoto: nordnews.md

Inga Vladimir a revenit de curând din Scoția și a decis să-și vîndă colecția de viniluri, iar cu banii câștigați să facă o donație, pentru cei care au nevoie de acești bani, transmite Știri.md cu referire la nordnews.md.

De asemenea, tânăra a menționat că va vinde și alte bunuri.

Colecția conține 80 de discuri de vinil, iar cele mai importante pentru tânără sunt cele editate în anul 1990.

,, În general, sunt pasionată de lucrurile vintage. Posibilitatea acestei colecții de a se afla în proprietatea mea, a fost doar datorită faptului că locuiesc în altă țară – Scoția. 

Recunosc, nu mi-aș fi permis asta în Moldova. Mi-au luat câțiva ani pentru a le aduna. Am început dintr-o glumă, pentru că-mi erau dragi. 

Pur și simplu, îmi aminteau de copilărie. Apoi, am găsit câte ceva din Michael Jackson, Whitney Houston, Madonna etc,. care sunt prețioase, însă pentru sufletul meu cele mai importante sunt – cele din 1990, exact din anul în care m-am născut. Însă dețin unele și mai vechi”, a spus tânăra născută în Sângerei.

Inga Vladimir susține că revenind în țară a fost marcată de problemele cu care se confruntă unii oameni, de aceea, a hotărât să aducă o mică bucurie în viețile lor.

,, Recent, am vizitat țara natală și iarăși am avut ocazia să văd și momente mai triste, oameni care uită cum e să zâmbească.

Mi se rupe inima când văd în Moldova persoane cu dizabilități, care stau într-un cărucior vechi, la +35°C așteptând un mic ajutor, sau copii sărmani care sunt nevoiți să muncească pe câmp – o muncă extrem de grea, alături de părinți, la o vârstă fragedă, sau bolnavi rămași în singurătate. 

Și pentru că este ziua mea de naștere, am dorit să fac ceva special pentru o amintire frumoasă și pentru a putea ajuta pe cineva mai trist din Moldova.” , a menționat Inga Vladimir.

Tînăra nu ne-a spus câți bani a obținut pentru colecția de viniluri, însă a  menționat că banii vor fi donați de îndată ce va vinde și alte lucruri scoase în vânzare cu același scop.

,, Anunțul de vânzare l-am făcut în Scoția, dar am primit oferte și din Moldova. Nu credeți că mi-a fost oferită o avere pentru aceste viniluri, dar această sumă simbolică, adăugată la ceea ce am mai adunat pâna acum, o să fie de ajutor. 

Da, vând discurile de vinil, pentru că mi-am propus să ajut, dar și pentru că o să mă resemnez ușor, fiindcă mai dețin o colecție de lingurițe din 23 de piese. 

Majoritatea sunt vintage (unele din ele au chiar mulți „ani in spate”). Pe viitor, scopul meu este ca să cumpăr câte o linguriță de fiecare dată când vizitez o țară. 

Donația am să o fac imediat ce vând toate lucrurile destinate pentru acest scop. Public am vorbit doar despre colecția mea importantă, dar în rest, prefer modestia. 

În realitate, am scos în vânzare și alte lucruri din casa mea, pentru acest scop – de a aduce un zâmbet cuiva”, a adăugat Inga.

Discul de vinil a apărut pentru prima data acum 86 de ani. Decenii la rând, a fost singurul suport de înregistrare şi redare a sunetului, fie că era vorba de muzică, teatru sau înregistrări ale discursurilor unor personalităţi marcante. 

Perioada sa de glorie a început să apună la sfârşitul anilor ‘80, când a fost înlocuit, treptat, cu benzi de magnetofon, casete şi mai târziu cu CD-uri. 

Cele mai scumpe discuri de vinil din lume sunt niște înregistrări rare ale trupei The Beatles. Există doar câteva în lume, iar unul singur este evaluat la 20.000 de euro.


Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării