main logo
1381

O tânără din Hâncești a adus pe lume o fetiță în ambulanță

O tânără în vârstă de 28 de ani a adus pe lume o fetiță sănătoasă ieri, 12 februarie, în timpul transportării la spital, în ambulanță.

O tânără din Hâncești a adus pe lume o fetiță în ambulanțăImagine simbol

Potrivit IMSP CNAMUP, în dimineața zilei de 12 februarie, la Dispeceratul comun de urgență a parvenit un apel pentru acordarea asistenței medicale de urgență unei gravide de 28 de ani, motivul solicitării fiind „contracții uterine”, într-o localitate din raionul Hâncești, transmite Știri.md. 

În scurt timp, la domiciliul pacientei a ajuns echipa PAMU Cărpineni din cadrul SAMU Hâncești. Personalul medical a preluat de urgență femeia aflată la a doua sarcină, în 38 de săptămâni, cu semne de debut al travaliului. În timpul transportării la spital, la ora 07:00, a survenit nașterea. Astfel, venirea pe lume a fetiței de 3.600 de grame a fost asistată în ambulanță de către echipa AMU.

Ulterior, mama și micuța, cu monitorizarea permanentă a parametrilor vitali, în siguranță și cu grijă, au fost transportate și transmise specialiștilor maternității din cadrul IMSP Spitalul Raional Hâncești.

Bravo echipei PAMU Cărpineni din cadrul SAMU Hâncești:

Felcer - Larisa Macaru;

Infirmier - Diana Damian;

Șofer autoambulanță - Valeriu Urecheanu.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării