main logo
7486

O relicvă veche de 6.500 de ani a fost descoperită la Vadul lui Vodă

Săpături arheologice pe malul drept al Nistrului, la Vadul lui Vodă, unde arheologii au găsit un ac de păr, iar piesa de podoabă are circa 6.500 ani și a fost lucrată din os.

O relicvă veche de 6.500 de ani a fost descoperită la Vadul lui VodăFoto: Agenţia Naţională Arheologică

Specialiștii urmează să determine ce fel de os a fost folosit la crearea piesei, iar potrivit reprezentanților Agenției Naționale Arheologice, s-a păstrat întreg și ornamentat, transmite Știri.md cu referire la Newsmaker.md.

Potrivit directorului Agenției Naționale Arheologice, Vlad Vornic, acul de păr urmează a fi cercetat în laborator și cel mai probabil va ajunge la Muzeul Național de Istorie a Moldovei.

Agenţia Naţională Arheologică a anunțat pe 1 noiembrie despre demararea cercetărilor arheologice la Vadul lui Vodă. Săpăturile sunt efectuate în așezarea Cucuteni-Tripolie.

Pe 3 noiembrie, responsabilii de la Agenției au raportat că în așezare au fost găsite două piese de lut ars – „o statuetă zoomorfă reprezentând un animal de apă și un văscior miniatural”. Pe 4 noiembrie a fost găsită o piesă de aramă, dar și o instalație de foc. Pe 5 noiembrie au fost descoperite resturile unei locuințe de suprafață.

Directorul Agenției Naționale Arheologice Vlad Vornic a declarat că sunt efectuate săpături arheologice de salvare într-un sit arheologic, care datează din mileniul al V-lea î.Hr.

„Este o așezare care se află chiar pe malul Nistrului de la Vadul lui Vodă”, a precizat Vornic, adăugând că este o așezare care va fi afectată de lucrări de construcții. Astfel, arheologii efectuează cercetări de prevenție și salvare a obiectelor.

Potrivit directorului Agenției, acul de păr găsit la Vadul lui Vodă este o piesă rară.

„Astăzi o primă descoperire interesantă, o piesă rară, chiar dacă nu de unicat, pentru noi… e acest ac de os. S-a păstrat întreg și ornamentat. Am presupus că ar fi un ac de păr, de prins părul, o piesă de podoabă. Însă urmează încă să mai stabilim”, a menționat Vornic.

„E o muncă de teren deloc ușoară în aceste condiții inclusiv meteorologice. Întreg acest material arheologic trebuie întâi prelucrat, în primul rând spălat, apoi marcat, apoi restaurat. E o întreagă muncă care are mai multe etape. Acum e perioada cercetării de teren și apoi urmează – de laborator. Urmează să determine specialiștii ce fel de os este. E clar os din animal, dar să vedem ce fel de animal este”, a mai spus el.

Potrivit lui Vornic, cel mai probabil, acul de păr va ajunge la Muzeul Național de Istorie a Moldovei.

„Pentru că nu avem la Vadul lui Vodă un muzeu… Deși, se merită desigur”, a conchis reprezentantul Agenției Naționale Arheologice.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării