main logo
621

O nouă ședință de judecată în dosarul Șor, amânată. Motivul

Ședința de astăzi, 17 decembrie, de la Curtea de Apel Cahul în cauza penală în privința lui Ilan Șor a fost amânată.

O nouă ședință de judecată în dosarul Șor, amânată. Motivul

Potrivit ofițerului de presă al Procuraturii Anticorupție, Anastasia Mihălceanu, instanța a dispus amânarea ședinței pentru că nu a fost primit nici un răspuns din partea Centrului Național de Expertiză Judiciară în privința expertizei economico-financiare dispuse anterior pe caz, transmite Știri.md cu referire la TV8.

Următoarea ședință fiind fixată pentru data de 21 ianuarie 2019, ora 11.00.

La ședința din 19 septembrie instanța a acceptat cererea avocaților lui Șor și a dispus printr-o încheiere efectuarea expertizei financiar – contabile solicitate.

Judecătoria Chișinău, oficiul Buiucani, a emis pe 21 iunie 2017, o hotărâre prin care actualul primar de Orhei a fost condamnat la șapte ani și jumătate de închisoare. În aceeași zi, Ilan Șor a fost eliberat din arest la domiciliu, iar până la pronunțarea sentinței definitive se află sub control judiciar.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării