main logo
581

O nouă licitaţie pentru procurarea a 50 de autobuze noi

Parcul urban de autobuze din Chişinău anunţă o nouă licitaţie pentru procurarea a 50 de autobuze noi de standardul Euro 5 sau Euro 6.

O nouă licitaţie pentru procurarea a 50 de autobuze noi

Potrivit agenţiei Infotag cu referire la organizatorii licitaţiei, ofertele pot fi depuse până la 7 noiembrie. Câştigătorului i se va achita 30% din costul echipamentului în termen de 30 de zile de la semnarea contractului, iar restul de 70% în termen de trei ani. În acelaşi timp, primele 25 de autobuze trebuie livrate nu mai târziu de 120 de zile de la data plăţii primei tranşe, iar restul - în 240 de zile.

Ofertele vor fi evaluate pe criterii cum ar fi preţul, consumul de combustibil, perioada de garanţie, puterea motorului, transmite Știri.md.

Aceasta este a doua licitaţie din acest an, deoarece prima licitaţie, din iulie, a fost anulată, pentru că a fost depusă o singură ofertă.

Parcursul mediu al autobuzelor din Chişinău este de peste un milion de kilometri, vârsta medie - 17 ani, deşi perioada de exploatare nu trebuie să depăşească opt ani. Parcul de autobuze are circa 120 de maşini. Ultima dată acesta a fost renovat în 2006.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării