O nouă intrare pentru public va fi amenajată în Parcul Dendrariu
În Parcul Dendrariu din sectorul Buiucani va fi amenajată o nouă intrare pentru public.

Despre aceasta a anunțat Primăria Capitalei, transmite Știri.md.
Astfel, urmează să fie construită o poartă de acces în spațiul de odihnă la intersecția străzilor Vasile Lupu și Constantin Stere, dinspre cartierele din zona istorică a Capitalei.
Lucrările sunt preconizate până la finele anului curent și prevăd amenajarea în pavaj a căilor de acces cu scări pentru vizitatori, zona fiind una în pantă.
Costul proiectului este de 1,2 milioane de lei surse financiare prevăzute în bugetul municipal.
Potrivit directorului Î.M. „Grădina Dendrologică”, Ion Uzun, amenajarea noii intrări în parc va facilita accesul cetățenilor în zona de odihnă, iar odată cu majorarea numărului de vizitatori, întreprinderea va putea menține actualul tarif al biletelor de intrare, precum și prelungirea programului de activitate, până la ora 24:00.
Amintim că pe parcursul anului 2019, pe teritoriul zonei de odihnă a fost amenajată compoziția „Rozariu 2” (3.000 trandafiri) și finalizate lucrările de construcție a „Grădinii Eternității” (1,6 ha) – spațiu conceput și amenajat în manieră clasică, cu trei fântâni arteziene.
Parcul Dendrariu are o suprafață de 78 ha.