main logo
426

O moldoveancă riscă închisoare, după ce a ascuns de vameși două cărți

Două cărți vechi de peste 100 de ani au fost depistate ieri de vameșii de la Leușeni într-un microbuz care se întorcea din Danemarca.

O femeie riscă pușcărie, după ce a ascuns de vameși două cărți

Bunurile, care datează din anii 1875 și respectiv, 1895, erau ascunse sub unul dintre scaunele pasagerilor, transmite Știri.md.

Ulterior, în cadrul cercetărilor, s-a stabilit și posesorul acestora o tânără de 25 de ani, domiciliată în orașul Căușeni.

Ambele exemplare urmează a fi transmise Muzeului Național de Istorie a Moldovei pentru efectuarea expertizei. 

În cazul în care, expertiza va stabili că acestea reprezintă valori culturale, va fi inițiat un dosar penal.

Potrivit prevederilor legale, trecerea peste frontiera vamală a valorilor culturale, tăinuite de la controlul vamal, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 8 ani.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării