O minoră, agresată sexual în drum spre casă: Bărbatul a fost condamnat la închisoare
Un bărbat de 42 de ani a fost condamnat la 6 ani de închisoare, cu executare într-un penitenciar de tip semiînchis, fiind găsit vinovat de comiterea acțiunilor cu caracter sexual neconsimțite asupra unei minore.
Foto: Imagine simbolTotul s-a întâmplat pe 2 octombrie 2025. Bărbatul, fiind în stare de ebrietate și voind să-și satisfacă pofta sexuală, a urmărit o minoră de 15 ani care coborâse din transportul public și se îndrepta spre casă, transmite Știri.md.
La un moment dat, individul s-a apropiat din spatele acesteia și a atins-o în zona intimă.
„Imediat după incident, minora s-a întors și l-a confruntat pe bărbat, care a încercat să părăsească locul faptei. Aceasta l-a urmărit pentru a-i afla identitatea și a reușit să fotografieze actul de identitate al inculpatului, apoi și-a anunțat mama, iar incidentul a fost imediat sesizat organelor de drept. În urma sesizării, inculpatul a fost reținut de către polițiști”, comunică Procuratura.
La ședința de judecată, bărbatul și-a recunoscut vina. Totodată, acesta a solicitat examinarea cauzei în procedură simplificată, pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
De menționat că inculpatul a mai fost anterior condamnat pentru comiterea infracțiunilor de jaf, viol și acțiuni cu caracter sexual neconsimțite.
În context, Procuratura Generală subliniază că legea penală sancționează nu doar faptele de viol, ci și orice alte manifestări sexuale ilegale, inclusiv atingerile nedorite sau alte comportamente care afectează integritatea și demnitatea persoanei.
Instituția încurajează victimele sau persoanele care sunt martore ale unor astfel de comportamente să sesizeze imediat autoritățile. „Orice faptă care atentează la libertatea și inviolabilitatea sexuală va fi investigată cu maximă seriozitate, iar făptuitorii vor fi trași la răspundere conform legii.”