main logo
390

O grădiniţă din Cantemir va fi reabilitată cu susţinerea UE

O grădiniţă din oraşul Cantemir va fi reabilitată termic, ca urmare a unui proiect susţinut de Uniunea Europeană.

O grădiniţă din Cantemir va fi reabilitată cu susţinerea UEFoto: moldpres.md

Lucrările vor fi efectuate în perioada august-noiembrie 2019, transmite Știri.md cu referire la Moldpres

Conform contractului, programul de eficientizare termică a instituţiei din Cantemir prevede izolarea termică a pereților exteriori, a soclului și a planșeului podului. „De asemenea, sunt prevăzute lucrări aferente, necesare pentru exploatarea normală a clădirii. Acestea includ confecționarea și montarea copertinelor deasupra intrărilor, restabilirea ieșirilor de urgență, reparația sistemului de scurgere a apelor pluviale de pe acoperiș, restabilirea peretelui în jurul clădirii”, au explicat surse de la Primăria Cantemir.

Grădinița nr. 1 este una din cele patru instituții de învățământ din localitate incluse în proiectul UE „Reabilitarea termică a clădirilor educaționale din Cantemir – CanTREB”. Proiectul este realizat de primăria oraşului, în parteneriat cu Alianța pentru Eficiență Energetică și Regenerabile (AEER), cu sprijinul financiar al Uniunii Europene, în cadrul Programului „Convenția primarilor – Proiecte Demonstraționale”.

Pe lângă lucrările de reabilitare a clădirilor, în cadrul colectivelor acestor instituţii se desfăşoară şi diferite activităţi educaţionale ecologice, menite să stimuleze interesul pentru cunoaștere, să dezvolte inițiativa ecologică a copiilor, care, la rândul lor, duc mesajul în familii.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării