O firmă asociată lui Vladimir Cebotari, amendată cu 400.000 de lei de BNM
Curtea Supremă de Justiție a respins, pe 13 mai, o cerere din partea SRL BPAY, о companie specializată în servicii de plată pe întreg teritoriul Republicii Moldova, împotriva Băncii Naționale a Moldovei (BNM). În urma deciziei instanței superioare, BPAY este obligată să achite o amendă de 400.000 de lei pentru încălcarea legii. Societatea respectivă îi are ca asociați pe fostul ministru al Justiției, Vladimir Cebotari, și fostul director al Autorității Aeronautice Civile, Mircea Maleca.
Imagine simbolÎn martie 2022, conform unei decizii a Curții de Apel Chișinău, Banca Națională a Moldovei, în urma unui control efectuat la BPAY, a constatat multiple încălcări ale legislației privind prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, transmite Știri.md cu referire la tvrmoldova.md.
În cadrul verificărilor, inspectorii BNM au analizat dosarele „Cunoaște-ți clientul” pentru 84 de clienți ai companiei, inclusiv persoane juridice din Republica Moldova și din străinătate, agenți de plată și persoane fizice care au deschis conturi în perioada 2018–2021.
În urma controlului, BNM a stabilit că BPAY nu a acumulat toate documentele și informațiile necesare pentru identificarea clienților și a beneficiarilor efectivi în cazul a 28 de clienți. Totodată, instituția financiară ar fi omis monitorizarea continuă a relațiilor de afaceri pentru alți cinci clienți. În total, autoritatea de supraveghere a identificat încălcări în raport cu 33 de clienți.
Conform raportului BNM, relațiile de afaceri dintre BPAY și unii clienți, inclusiv Partidul „Pro Moldova”, în care Vladimir Cebotari compania nu ar fi acumulat toate documentele și informațiile necesare pentru identificarea clienților și a beneficiarilor efectivi, așa cum prevede legislația.
Pe 8 iunie 2022, SRL BPAY a depus cerere de chemare în judecată împotriva Băncii Naționale a Moldovei prin care a solicitat anularea parțială a unei decizii a Comitetului Executiv a Băncii Naționale a Moldovei din 3 martie 2022. Hotărârea cu pricina prevedea sancționarea SRL BPAY cu amendă în mărime de 400.000 de lei. Cererea firmei a fost respinsă de prima instanță.
BPAY a indicat în plângerea sa că, pe 3 martie 2022, hotărârea privind aplicarea amenzii este ilegală și emisă contrar prevederilor legii și procedurii stabilite.