O femeie din Capitală a ajuns la spital după ce a fost înțepată de un roi de albine
O femeie din municipiul Chișinău a ajuns în stare gravă la spital în urma unui incident petrecut pe 28 mai 2025. În timp ce se afla în grădina gospodăriei sale, un stup de albine a căzut peste ea, fiind înțepată de peste 40 de ori.

Potrivit Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească, soțul victimei a apelat imediat la Serviciul de urgență 112, iar în câteva minute echipajul SAMU Râșcani a sosit la fața locului, transmite Știri.md.
Femeia prezenta simptome severe de șoc anafilactic provocat de veninul albinelor - o reacție alergică ce i-a pus viața în pericol. Printre manifestările clinice se numărau umflături la nivelul pielii, hipotensiune severă, puls accelerat, stări de confuzie, amețeli și slăbiciune accentuată.
Echipajul de urgență i-a administrat tratamentul necesar prin abord venos și oxigenoterapie, reușind să stabilizeze starea pacientei. Ulterior, aceasta a fost transportată în siguranță la IMSP Spitalul Clinic Municipal „Sfânta Treime” pentru îngrijiri medicale suplimentare.
Bravo echipei SAMU Râșcani:
Medic de urgență - Marian Gălușcă;
Asistent medical - Elena Ceban;
Conducător autoambulanță - Petru Dugneanu.
De menționat că, în prezent, pacienta se simte bine.
Foto: IMSP CNAMUP