O femeie, condamnată pentru că și-a lovit cumnata și i-a provocat fracturi la picior
Un incident petrecut într-o localitate din raionul Soroca, pe fondul consumului de alcool, s-a încheiat cu o condamnare penală. O femeie și-a agresat cumnata, provocându-i fracturi la un picior, iar instanța a decis aplicarea unei pedepse cu muncă neremunerată în folosul comunității.
Imagine simbolPotrivit probelor analizate în instanță, cazul a avut loc în seara de 27 octombrie 2025, la domiciliul inculpatei. Cele două femei, împreună cu un bărbat, au consumat alcool după ce munciseră în gospodăria unei consătence. După ce au rămas singure, între ele a izbucnit o ceartă. În timp ce victima se afla în pragul casei și se încălța, inculpata ar fi lovit-o pe la spate cu piciorul. Femeia a căzut și a suferit leziuni grave, transmite Știri.md cu referire la observatorul.md.
Raportul medico-legal a arătat că victima a suferit fracturi ale oaselor gambei drepte, produse prin lovire cu un obiect contondent sau prin contact cu acesta. Leziunile au necesitat îngrijiri medicale pentru o perioadă mai mare de 21 de zile și au fost încadrate drept vătămare medie a integrității corporale sau a sănătății.
În fața judecătorilor, inculpata și-a recunoscut vina și a declarat că regretă fapta. Ea a explicat că a reacționat violent după ce a bănuit că victima i-ar fi luat o sumă mică de bani. La rândul său, partea vătămată a confirmat cele întâmplate și a precizat că a fost transportată la spital, unde i-a fost stabilit diagnosticul de fractură. Ulterior, aceasta a anunțat că nu are pretenții materiale sau morale și că s-a împăcat cu agresora.
Prin urmare, femeia a fost condamnată la 180 de ore de muncă neremunerată în folosul comunității și obligată să achite cheltuieli judiciare în valoare de 640 de lei. Măsura preventivă de a nu părăsi țara rămâne în vigoare până la rămânerea definitivă a sentinței.