O tânără din Băcioi, bătută de câteva minore: Poliția s-a autosesizat
O tânără de 22 de ani, originară din comuna Băcioi, a fost bătută puternic de trei fete minore, dar și un băiat. Imaginile video au fost publicate în mediul online. Oamenii legii spun că s-au autosesizat, iar persoanele implicate în incident vor fi identificate și audiate conform procedurii.

Conform imaginilor video expediate în adresa redacției Știri.md prin intermediul opțiunii Adaugă o știre, putem observa cum o fată stă la pământ, în timp ce alte trei adolescente o lovesc cu putere.
Potrivit sursei care a publicat secvența video în mediul online, la fața locului se afla și un băiat, care tot a participat la bătaie.
„Este unul dintre cele mai periculoase cazuri pe care eu le-am avut până acum. (...) Voi ați ascultat doar câteva secunde din sunetul videoului, dar să vedeți video, e groaznic. (...) Demult tare nu a fost așa un caz, unde trei fete să bată cu pumnii și picioarele o altă fată. Mai mult, au luat și o bucată de gard și au lovit-o. Din câte eu știu, totul a început de la niște amenințări. (...) Plus la asta, vine prietenul unei bătăușe și o lovește pe fata care stă jos. Nu cred că asta este ceva normal. Eu cred că pentru tot ceea ce facem noi trebuie să plătim”, a spus sursa.
Contactată de Știri.md, șefa Serviciului de presă al Poliției Capitalei, Natalia Stati, ne-a spus că acest caz a avut loc la începutul lunii aprilie curent, în comuna Băcioi, iar până în prezent atât victima, cât și alte persoane, martore la conflict, nu au sesizat organele de drept.
„În urma măsurilor întreprinse de oamenii legii, toți participanții în conflictul dat au fost identificați. Victima s-a dovedit a fi o tânără în vârstă de 22 de ani, iar agresorii un tânăr de 26 de ani și patru tinere cu vârstele cuprinse între 12 și 17 ani. Persoanele minore urmează să fie audiate conform procedurii de audiere a minorilor în prezența unui reprezentant legal. Pe caz a fost iniațit un proces penal. De asemenea, victimei i-a fost dată îndreptate la CML pentru a stabili cu ce leziuni s-a ales. Toate circumstanțele urmează a fi stabilite, ulterior la acumularea materialelor organul de urmările penală va lua o hotărâre conform legislației”, a declarat Natalia Stati, șeful Serviciului de Presă al municipiului Chișinău.
Atenție! Urmează imagini care vă pot afecta emoțional:
Video: TikTok/waniusa_official9