main logo
9927

O familie tânără din Moldova povestește pe ce cheltuie salariul timp de o lună

Presa din Bălți a publicat o serie de materiale despre modul în care cetățenii își distribuie bugetul personal sau familial.

O familie tânără din Moldova povestește pe ce cheltuie salariulColaj: esp.md

De data aceasta, experiența și-a împărtășit-o o familie tânără, al cărui venit lunar este de la 8.000 la 13.000 de lei, transmite Știri.md cu referire la esp.md.

O parte din salariu merge pentru plata impozitelor

Arina, în vârstă de 24 de ani, și Constantin Munteanu, la fel de 24 de ani, s-au căsătorit anul trecut. În acest an, familia așteaptă un copil și astfel vor apărea cheltuieli noi. Până a ieși în concediu de maternitate Arina continuă să lucreze.

"Eu lucrez în domeniul culturii. În primii doi ani primeam 1.000 de lei pe lună. Acum câștig mai mult, pentru că am căpătat mai multă experiență, în pofida faptului că după Anul Nou mi s-a majorat salariu. Acum primesc 3.000 de lei. În general, salariul nu este rău - 4.000, 4.200, dar după impozitare, se reduce o parte semnificativă din salariu", a spus Arina Munteanu.

Nu este profitabil să lucrezi oficial

Soțul ei, Constantin, lucrează în domeniul construcțiilor, dar neoficial. Anterior, el a lucrat oficial la o uzină, dar nu îi ajungeau banii de la salariu la salariu. Soțul meu primea 4.000-5.000 de lei după ce îi erau scoase impozitele. Acum câștigă de la 5.000 la 7.000 de lei, iar când este sezonul poate ajunge și la 10.000 de lei.

"Noi am înțeles că oficial nu este profitabil să lucrăm - plătesc puțin. Se pare că 5.000 de lei este mult, dar de fapt nu ne-au ajuns nici măcar o lună să trăim fără datorii. Acum, soțul meu lucrează în mai multe locuri: construcții, mașini și așa mai departe.

Lucrul prioritar este în construcție acolo unde muncește alături de părinții mei. Când are comenzi pentru repararea mașinilor, atunci și asta face. Să repare mașinile a învățat singur, acest lucru îi place. Dar dacă apare și o altă ofertă de muncă, de exemplu de a fi șoferul cuiva, și atunci este de acord", a spus Arina.

Cheltuieli pentru serviciile comunale

Cea mai mare parte din salariul Arinei merge pentru serviciile comunale și pentru alimentație.

"Cel mai mult achităm factura pentru energia electrică - în medie de 450 de lei și mi se pare că achităm prea mult. În timpul săptămânii, eu și soțul meu suntem doar seara acasă, iar toată ziua lucrează doar frigiderul.

Problema cu încălzirea nu ne privește, deoarece locuim într-o casă particulară și încălzim casa cu ajutorul sobei. Acest lucru nu este gratuit, dar este mult mai ieftin decât în cazul încălzirii centrale sau autonome", a povestit tânăra.

Alimentația

Pentru mâncare, tânăra familie cheltuie 1.800 de lei. Chiar dacă ei se alimentează în mod obișnuit: terci, supe, nu în fiecare zi cumpără salamuri sau carne, dar în fiecare zi cumpără pâine. Dar acum alimentația Arinei s-a schimbat: mănâncă mai mult din cauza sarcinii. 

Alte cheltuieli necesare

Arina a povestit că o parte din bani merge pentru țigările soțului. Un pachet costă 25, dar pe zi cheltuie 50 de lei, așa cum soțul cumpără câte 2 pachete. Pe lună în mediu ajunge la 1.500 de lei. 

De asemenea, banii din familie merg pentru a cumpăra apă - 500 de lei pe lună. 

Cea mai mică parte din bani pleacă pentru a cumpăra produse chimice și produse de igienă personală: de la 150 la 200 de lei pe lună.

Cheltuieli noi

Au apărut și alte cheltuie de când tânăra este însărcinată. Pentru a merge un control la medic cheltuie foarte mulți bani, deși spune că are poliță medicală. 

"Eu nu achit doar vizita la medicul de familie, în rest, pentru alți medici sunt nevoită să achit", a spus Arina Munteanu. 

În cuplu e mai ușor

Tânăra spune că de când este căsătorită duce contul banilor mult mai bine și s-a învățat să economisească. 

De exemplu dacă înainte își permitea să-și vopsească părul sau să-și facă o coafură la salon, acum acest lucru nu-l face. 

"Înainte de căsătorie, nu duceam lipsa banilor. Părinții lucrau peste hotare, îmi trimiteau bani, dar eu îi cheltuiam cum voiam. Acum noi cu soțul lucrăm împreună și eu încerc să împart banii astfel ca să-mi ajungă, știind că sunt însărcinată", a mai conchis tânăra.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării